Noapte
Zi
28 May 2021
1 min read

(VIDEO) Siguranța transportului public de persoane, în atenția polițiștilor dâmbovițeni

În cursul zilei de ieri, la nivel național, s-a desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității transportului public de persoane.

Astfel, în urma activităților din teren, polițiștii de la rutieră din cadrul Inspectoratului Județean Dâmbovița au efectuat verificări în 119 autovehicule destinate transportului public de persoane și au aplicat 75 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 15 sancțiuni au fost pentru nerespectarea prevederilor H.G. 69/2012 și 9 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

Scopul acţiunii este unul preventiv şi vizează impunerea disciplinei rutiere în domeniul transportului public de persoane şi prevenirea producerii unor accidente de circulație.

Totodată, poliţiştii rutieri le-au reamintit cetățenilor că este necesar să adopte un comportament responsabil și să respecte măsurile de protecție sanitară pentru limitarea infectării cu virusul Sars-CoV-2.


Exemple:

Pe raza localității Bungetu, a fost depistat un bărbat în timp ce efectua transport de persoane fără a deține licență de traseu.

Astfel, administratorul societății a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 9.000 de lei, conform prevederilor H.G. 69/2012, iar ca măsură complementară, polițiștii au reținut certificatul și plăcuțele de înmatriculare, fiind suspendat și dreptul de utilizare a vehiculului.

Totodată, un alt bărbat de 39 de ani, a fost surprins de polițiști în timp ce transporta persoane, pe ruta România-Anglia, fără a deține autorizație în regim de închiriere.

Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional, conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 38/2003, cu amendă în valoare de 25.000 de lei, fiind dispusă și măsura suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

149 locuri de muncă în străinătate prin rețeaua Eures 

Articolul Urmator

(VIDEO) Primarul comunei Dobra, bătut de un localnic! 

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele