Într-o lună și jumătate, potrivit declarațiilor primarului municipiului Târgoviște, Cristian Stan, proiectul reabilitării și modernizării Parcului Mitropoliei va fi finalizat, iar zona va fi redeschisă.
Lucrările au fost reluate, după ce, în ultima vreme, au existat ceva probleme din punct de vedere bugetar, dar și a birocrației excesive de la nivelul Ministerului Culturii.
De asemenea, edilul mai face precizări și din punct de vedere al stadiului lucrărilor în momentul de față:
Ca și stadiu al lucrărilor, la acest moment: pavajul nou, diferenţiat, în funcţie de specificul suprafeţei, finalizat, locul de joacă pentru copii, finalizat, terenul de sport, finalizat, fântânile arteziene, finalizate, sistemul de aspersie, finalizat și va intra în probe săptămâna viitoare, iluminatul public realizat în proporție de 90%, mobilierul urban, comandat, urmează să fie adus în șantier, restaurarea ruinelor, în execuție, se așteaptă cărămida specială necesară pentru finalizarea intervențiilor, extindere și amenajare spații verzi, în execuție.
” În loc de concluzie precizez că, fără vreun leu sprijin guvernamental, cu un buget lovit crunt de pandemie, dar mai hotărâți ca oricând și cu sprijinul dumneavoastră, vom continua dezvoltarea municipiului Târgoviște!”, adaugă primarul Cristian Stan.







