Noapte
Zi
9 September 2021
1 min read

Acțiune stradală pentru siguranța elevilor dâmbovițeni

Înainte de începerea noului an școlar, jandarmii, polițiștii, pompierii, reprezentanți ai Instituției Prefectului-Județul Dâmbovița și ANÎTP-Centrul Regional Ploiești au organizat o acțiune de informare și prevenire a faptelor care ar putea pune în pericol siguranța elevilor.

Activitatea s-a desfășurat în zone aglomerate din centrul municipiului Târgoviște și a constat în informarea copiilor despre pericolele la care pot fi expuși atunci când se află pe stradă, în drumul către școală și despre interacțiunea cu persoanele necunoscute, grupul de prieteni.

De asemenea, au fost puse în discuție și aspecte referitoare la traficul de persoane, metodele folosite pentru atragerea minorilor în astfel de situații și modul în care aceștia trebuie să se comporte pentru a se proteja.

Alături de noi, la discuțiile interactive au luat parte părinții și bunicii, pentru a le reaminti cum să comunice și să-i învețe pe cei mici, pentru a-i feri de pericole.

În cadrul activității informativ-preventive au fost distribuite peste 250 de pliante.

Astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare și în alte orașe de la nivel județean.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Legea Consumatorului Vulnerabil a fost votată! Cine va beneficia de reglementări! 

Articolul Urmator

ÎNCEPE ȘCOALA…

Ultimele Articole

ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!

Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele