Noapte
Zi
7 September 2021
2 mins read

„Victor Petrescu – 80”, eveniment aniversar găzduit de Muzeul de Istorie

Binecunoscutul om de cultură dâmbovițean, Victor Petrescu, a primit astăzi, 7 septembrie 2021, din partea președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, o diplomă de excelență și o plachetă aniversară pentru contribuția pe care a avut-o la promovarea valorilor spirituale în rândul comunității locale.  Organizată de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște și Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița, sub genericul „Victor Petrescu – 80”, festivitatea a avut loc la Muzeul de Istorie din municipiul Târgoviște.

Pe parcursul mai multor decenii, Victor Petrescu s-a asociat pentru schimb de idei, realizare de lucrări și editare a periodicelor în bibliologie, cu intelectuali din mai multe generații (Dan Simonescu, Serghie Paraschiva, Ilie Dragomir, Cornel Albuleț, Ștefan Ion Ghilimescu, Mihai Oproiu, Constantin Manolescu, Doina Banciu, Gheorghe Buluță, Emil Vasilescu, Mihai Stan, George Coandă, Octavian Mihai Sechelarie, Sultana Craia, Erich Agnes).

Victor Petrescu s-a născut la Jariștea, în județul Vrancea, la 16 august 1941. A urmat cursurile Universității din București, promoția 1965, a început prin a preda limba și literatura română la Văcărești și Târgoviște până în 1968, când a devenit inspector la Comitetul pentru Cultură și Artă al Județului Dâmbovița (1968-1970). Rămâne unul din animatorii culturii pentru totdeauna, fie ca muzeograf la Muzeul Județean (1970-1972), fie, mai ales, ca director, vreme de mai multe decenii, al Bibliotecii Județene „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița (din 1972 până la pensionare, în 2008).

Distins cu numeroase diplome și premii la nivel local și național de-a lungul întregii cariere – membru de onoare al Asociației Naționale „Cultul Eroilor” (2001), ordinul „Meritul Cultural în grad de cavaler” (2004), diploma de excelență a Bibliotecii Naționale a României (2006), cețățean de onoare al municipiului Târgoviște (2007), distins cu „Crucea Valahă” a Arhiepiscopiei Târgoviște (2009), diploma „Opera Omnia” a Asociației Bibliotecarilor din România (2010), Victor Petrescu este una dintre personalitățile de seamă ale Târgoviștei, mereu prezent cu vorba și cu fapta în comunitate.

„Este un moment deosebit pentru noi toți – avem șansa de a avea un astfel de moment de Zilele Cetății, moment în care cu toții îi aducem domnului profesor Victor Petrescu un gram de recunoștință pentru tot ceea ce a făcut pentru biblioteca județeană, pentru Târgoviște, pentru Dâmbovița și, fără să folosesc cuvinte mari, pentru România. În anul 2004, când am intrat în administrația publică locală, domnul Victor Petrescu era directorul bibliotecii județene – cu care am avut o colaborare foarte bună, iar cei peste 40 de ani de activitate în cadrul bibliotecii merită recunoștința pe care trebuie să o avem cu toții pentru domnia sa. Sper să ne întâlnim, peste 40 de ani, toți cei care suntem aici și să îi acordăm, împreună, și doamnei Erich Agnes o astfel de distincție, pe care să i-o înmâneze domnul Victor Petrescu. La mulți ani și multă sănătate! Aș vrea să îi înmânez domnului profesor, în numele Consiliului Județean Dâmbovița, o diplomă de excelență pentru întreaga activitate în sprijinul culturii dâmbovițene, și, în special, o medalie din partea Consiliului Județean Dâmbovița – domnul profesor fiind prima persoană care primește o astfel de medalie.”, a precizat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Programul a inclus și o expoziție foto-documentară și lansarea volumului „O viață printre cărți”.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Dep. PSD Dâmbovița, Carmen Holban: “PSD va lupta cu toate instrumentele legale și constituționale împotriva acestor politicianiști”

Articolul Urmator

Artefact unicat expus la Muzeul Tiparului și Cărții Vechi din cadrul Complexului Curtea Domnească

Ultimele Articole

Pe 05 mai, se oprește apa în satul Șotânga

  Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează consumatorii că, în data de 05.05.2026, în intervalul orar 08:00 – 20:00, se va întrerupe furnizarea apei potabile în satul Șotânga, comuna Șotânga. Măsura este

Incendiu la o casă din Crevedia

În jurul orei 09:23, pompierii au fost solicitați să intervenă în cazul unui incendiu produs la o casă în localitatea Crevedia. Garda de Intervenție Cornești intervine cu două autospeciale de stingere cu
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele