Fără niciun fel de sprijin guvernamental, deși se încadra la calamitate, tronsonul de drum din zona montană dâmbovițeană Cheile Tătarului, pe DJ714, distrus de ploile și viiturile căzute în vară, a fost reabilitat de Consiliul Județean Dâmbovița din bugetul propriu.
Deși a făcut apel public, dar și demersurile necesare către guvernanți, președintele CJD, Corneliu Ștefan, nu a primit niciun fel de finanțare pentru acest proiect. Dacă lucrările erau amânate, exista riscul ca accesul către stațiunea de interes național Peștera-Padina să fie închisă pe perioada iernii, iar acest lucru atrăgea inclusiv pierdea a zeci de locuri de muncă.

“O muncă susținută, cu o echipă a Lucrări Drumuri Poduri Dâmbovița extrem de talentată a făcut să avem accesul refăcut prin DJ714, Cheile Tătarului după dezastrul viiturilor din iulie și august.
De regulă nu-mi place să laud, mai ales persoanele aflate în funcții de conducere alese. Părerea mea este aceea că dacă vrei să fii ales Președinte la Consiliul Județean Dâmbovița, ești obligat să faci lucruri bune pentru dâmbovițeni.
Numai că, în ultimii 20 de ani am văzut 8 (opt) ‘președinți’ de județ. Toți promiteau la început că sprijină dezvoltarea Stațiunii. Toți!
După care, unul spunea că “brazii nu votează”, altul că “zero voturi la Peștera, = zero investiții publice”.
Alți 2-3 președinți doar au mimat dorința pentru construirea unui pol turistic montan, nimic mai mult. Puțini Președinți sunt cei care chiar au făcut ceva real și pentru asta, le mulțumesc.
Spuneam că nu-mi place să laud dar, sunt obligat de realitatea constatată astăzi în Cheile Tătarului să fac o excepție. Felicitări Corneliu Stefan!
Mi-ai promis în dimineața de după dezastrul viiturii că nu ne vei lăsa, că până în octombrie drumul va fi refăcut cu sau fără sprijin guvernamental.
Le-am transmis tuturor vorbele tale dar, spun acum, am fost cu toții destul de sceptici! Ai promis! Ai făcut! Fără sprijin guvernamental… Felicitări!
PS: nicio veste bună nu rămâne nepedepsită. Nici anul acesta nu-i vom avea asfaltați pe cei 5km de drum Bolboci-Cheile Tătarului din cauza … altor contestații (a 4-a rundă).
Uite așa-și bat joc unii de viața noastră!”, transmite Valentin Calcan, preșesintele Asociației Peștera-Padina si președinte al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.
Lucrările au fost efectuate de societatea Lucrări Drumuri și Poduri Dâmbovița, aflată în subordinea Consiliului Județean Dâmbovița.



