Începând de luni, 25 octombrie a.c., masca de protecție sanitară redevine obligatorie peste tot, atât în spațiile interioare cât și exterioare, dar și pe stradă.
Potrivit președintelui Klaus Iohannis, Guvernul urmează să decidă, până vineri cel târziu, ce alte restricții vor mai intra în vigoare după ce experții vor stabili cu toate detaliile aceste norme.
Totodată, va fi restricționată circulația noaptea, cu excepția celor vaccinați și a celor cu treabă în interes de serviciu.
De asemenea, pe parcursul zilei, la majoritatea activităților, accesul va fi permis doar celor care sunt vaccinați.



