Șase studenți care urmează cursurile Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București vor efectua stagiul de practică în județul Dâmbovița.
Viitorii ofițeri jandarmi vor desfăşura perioada de practică până pe 11 martie a.c., la structuri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.
După ce vor urma un program de acomodare, aceștia vor fi repartizaţi la structurile de intervenție şi ordine publică, fiind planificaţi în misiuni de asigurare a unui climat normal de ordine şi siguranţă civică pentru cetăţenii judeţului, la cele de pază şi protecţie instituţională urmând să desfăşoare misiuni de asigurare a ordinii interioare necesare desfăşurării în condiţii de normalitate a activităţii la obiectivele aflate în competenţa inspectoratului, dar și la structurile juridic și prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
Tinerii vor avea posibilitatea să-şi pună în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs, aceştia fiind îndrumaţi de tutori jandarmi cu experienţă în activitatea profesională pe întreaga perioadă a stagiului de practică.
Șase studenți urmează stagiul de practică la Jandarmeria Dâmbovița
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
De 1 iunie, peste 1.500 de copii vor transforma orașul într-o sărbătoare a copilăriei
Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, municipiul Târgoviște va găzdui unul dintre cele mai îndrăgite și reprezentative evenimente dedicate celor mici – tradiționala Paradă a Copiilor, manifestare care reunește anul acesta peste
NOAPTEA MUZEELOR- Peste 12.000 de vizitatori în muzeele dâmbovițene
Noaptea Muzeelor a reconfirmat interesul publicului pentru patrimoniul cultural și istoric al județului Dâmbovița, peste 12.000 de persoane alegând să treacă pragul muzeelor din județ în cadrul ediției din acest an. Evenimentul
ISU Dâmbovița, exercițiu tip JOINT la un agent economic din Târgoviște
🔔 EXERCIȚIU – EXERCIȚIU 🔔 În data de 28 mai 2026, în intervalul orar 11:00 – 14:00, ISU Dâmbovița va desfășura un exercițiu de testare a Planului de urgență externă la un
TÂRGOVIȘTE: Acțiuni de dezinsecție la sol în următoarea perioadă
ANUNȚ Primăria Municipiului Târgoviște, prin Direcția de Salubritate, informează că, în perioada 01.06.2026 – 10.06.2026, se va desfășura cea de-a doua acțiune de dezinsecție pe domeniul public. Acțiunea va avea loc în
Ziua Comunei Ulmi aduce sărbătoarea la Viișoara, pe 31 mai! JADOR, invitat special!
Locuitorii comunei Ulmi sunt invitați să ia parte, pe 31 mai, la unul dintre cele mai așteptate evenimente ale comunității – Ziua Comunei Ulmi, organizată în satul Viișoara. Evenimentul promite o zi



