Noapte
Zi
8 March 2022
1 min read

Adio, dosar cu șină! Consiliul Județean își digitalizează serviciile

Unul dintre proiectele la care echipa Consiliului Județean Dâmbovița a lucrat în ultima perioada a fost cel reprezentat de digitalizarea serviciilor pe care instituția le pune la dispoziția cetățenilor. Astfel, a fost aprobată cererea de finanțare pentru proiectul “Contribuția Consiliului Județean Dâmbovița la reducerea birocrației prin introducerea de proceduri simplificate”, finanțarea fiind asigurată din bani europeni.
“Adio, dosar cu șină. ZERO ore pierdute pe drumuri sau la coada unor ghișee. Totul în mediul ONLINE.
Așa cum promiteam, digitalizarea serviciilor pe care Consiliul Județean le oferă dâmbovițenilor persoane fizice, dar și mediului privat a intrat în ultima etapă.
Cât de curând, vom trece la contractarea serviciilor de dezvoltare și de stabilire a arhitecturii sistemelor hardware și software necesare asigurării serviciilor publice online. Odată sistemul implementat, de acasă, din fața calculatorului sau de la birou, dâmbovițenii vor putea depune de petiții on-line adresate Consiliului Județean Dâmbovița, răspunsul urmând să fie primit în format electronic și vor putea urmări stadiul solicitărilor efectuate prin intermediul portalului.
De asemenea, tot de acasă sau birou, de pe PC sau telefon, se vor putea solicita:
– acorduri prealabile;
– autorizații de executare și amplasare de lucrări pe drumuri județene;
– autorizații de transport special;
– autorizații de amplasarea de chioșcuri, containere, tonete, cabine, spații de expunere, corpuri şi panouri de afișaj, firme şi reclame situate pe căile şi în spațiile publice;
– acorduri prealabile privind amplasarea şi execuția unor obiective în zona drumurilor județene.
Este un pas uriaș făcut de administrația județului nostru în procesul de debirocratizare a serviciilor pe care le oferim dâmbovițenilor.
Totul pentru o activitate cât mai transparentă și eficientă a administrației dâmbovițene.”, transmite Corneliu Ștefan, președintele
Consiliului Județean Dâmbovita.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Preluată de elicopterul SMURD după ce a fost găsită înghețată pe marginea unui pârâu

Articolul Urmator

Schimbare la conducerea ISJ Dâmbovița! Profesor Ileana Nicolaescu, noul inspector școlar general

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele