Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, alături de Alianța pentru Turism, este partener în cadrul celei de-a doua ediții a competiției “Destinația anului 2022”, o importantă acțiune de promovare a turismului intern, care are drept scop popularizarea locurilor emblematice ale României în mediul online, prin implicarea directă a românilor pe www.destinatiaanului.ro, și prin colaborarea cu bloggeri și influenceri de turism.
Toți românii pot să nominalizeze, în această primă etapă a competiției, orașele și localitățile turistice pe care le iubesc și vor să le vadă incluse în topul destinațiilor cele mai mai atractive din țara noastră! Preferințele pot fi exprimate până pe data de 10 aprilie, atunci când se va stabili podiumul pe categorii și regiuni istorice.
Până în acest moment, au fost înregistrate mii de nominalizări pe www.destinatiaanului.ro.
Camera de Comerț Dâmbovița, susține proiectul”DESTINAȚIA ANULUI 2022″, un bun prilej de promovare a celor mai atractive destinații ale Județului Dâmbovița și anume: Turnul Chindiei și Ruinele Cetății Domnești, Parcul Natural Bucegi, Peștera Ialomiței, Mănăstirea Dealu, Ansamblul Palatului Brâncovenesc de la Potlogi, Stațiynea Turistică de Interes Național Peștera-Padina, Zimbrăria Neagra.
Cele 6 destinații cu cele mai mari scoruri vor beneficia ulterior de promovare națională intensă în lunile mai-august pe social media.
De asemenea, vor fi și intervenții live și se vor realiza emisiuni cu principalele atracții ale zonei.
VOTEAZĂ ȘI TU https://www.destinatiaanului.ro/
Pentru mai multe informații:
http://turism.gov.ro/web/2022/03/28/ministerul-antreprenoriatului-si-turismului-partener-in-cadrul-competitiei-destinatia-anului-2022/
Sursă: www.turism.gov.ro