În cursul zilei de ieri, reprezentanții Consiliului Județean Dâmbovița au avut o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai JASPERS și ai Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene, principala temă de discuții fiind „Sistemul de management integrat al deșeurilor din județul Dâmbovița”, mai exact construirea stației de tratare a deșeurilor pe care administrația județeană urmează să o construiască la Șotângă.
“Datorită importanței și valorii acestuia, aproximativ 90.000.000 EURO, este pentru prima dată când JASPERS implică întreaga echipă în consultanța și asistența tehnică necesare implementării unei noi instalații, care va închide circuitul managementului deșeurilor în județul nostru.”, transmite Corneliu Ștefan, președintele CJD.
De asemenea, acesta reamintește faptul că viitoarei instalații de tratare a deșeurilor colectate separat, va conține:
– O instalație de tratare mecanică a deșeurilor reciclabile;
– O instalație de tratare mecanică a deșeurilor reziduale;
– O instalație de tratare biologică prin digestie anaerobă;
– O platformă de compostare;
– Un centru de colectare a deșeurilor speciale;
– Hală de tratare a deșeurilor textile și a deșeurilor voluminoase.
” Sunt convins că, în urma vizitei de astăzi, atât la groapa de deșeuri de la Aninoasa, cât și la Șotânga, unde va fi construit sistemul, cel mai ambițios proiect privitor la gestionarea deșeurilor din județul nostru a făcut un pas uriaș înainte spre implementare, de ajutor fiind și programul de colectare selectivă demarat luna aceasta în Dâmbovița.”, mai adaugă Corneliu Ștefan.