Încă două strazi cu sens unic în municipiul Târgoviște, începând de mâine. Astfel, dinspre strada Aviator Negel către strada Neagoe Basarab, pe strada Păcii și strada Ciprian Porumbescu cu intrare dinspre Neagoe Basarab.
Noua semnalizare rutieră face parte dintr-un proiect mai mare care include extinderea locurilor de parcare din cartierul CFR.
„Ne aflăm pe Strada Păcii din municipiul Târgoviște, aici unde continuă programul de extindere al parcărilor. Este vorba în această locație despre o parcare nouă, per total undeva la 50 de locuri de parcare au fost realizate aici. Cred că am venit în întâmpinarea locuitorilor din această zonă unde, ca în foarte multe zone din municipiul Târgoviște, este necesară intervenția administrației publice locale punctuală pe acest aspect, extinderea numărului de locuri de parcare.(…) Odată cu implementarea acestui nou sistem de realizare a parcărilor în această zonă, se schimbă puțin și semnalizarea rutieră. În sensul că, vom avea sens unic dinspre strada Aviator Negel către strada Neagoe Basarab, pe strada Păcii. De asemenea, dinspre strada Neagoe Basarab, prin parcare, tot pe strada Păcii se numește și zona respectivă, va fi sensul dinspre strada Neagoe Basarab către Aviator Negel.
De asemenea, strada Ciprian Porumbescu va fi cu sens unic, cu intrare dinspre Neagoe Basarab.
Astăzi vor fi făcute toate marcajele rutiere, vor fi puse și semnele de circulație, iar începând de mâine se schimbă semnalizarea rutieră în această zonă.
Refacem acest lucru în contextul în care vrem să contribuim la fluidizarea traficului prin aceste măsuri, și de asemenea, la crearea suplimentară de locuri de parcare. Pe artera principală de acces din Cartierul CFR, intrare dinspre Aviator Negel, ieșire către Neagoe Basarab, se intră de asemenea dinspre Neagoe Basarab, pe strada Păcii, prin parcare, prin spatele centralei termice, iar pe strada Ciprian Porumbescu este sens unic dinspre Neagoe Basarab. Străduțele de legătură între Păcii și Ciprian Porumbescu vor fi cu dublu sens, astfel încât să poată realiza trecerea rapid dintr-o zonă în alta”, a precizat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.