Noapte
Zi
6 May 2022
2 mins read

6 ani de la debutul Proiectului “SALVATOR DIN PASIUNE”

Astăzi se împlinesc șase ani de când Departamentul Pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a lansat semenilor provocarea de a deveni voluntari în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din România, prin intermediul proiectului „Salvator din pasiune”.

Demersul a urmărit beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor.

De la debut, peste 6.000 de persoane au manifestat interes și au răspuns proiectului nostru, din dorința de a se alătura pompierilor în misiunile specifice și pentru a desluși tainele nobilei lor misiuni.

Pentru a putea participa la intervenții alături de echipajele operative de profesioniști, voluntarii parcurg atât cursuri introductive privind structura, misiunile și atribuțiile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cât și etape de pregătire specifice pentru însușirea noțiunilor de prim ajutor, descarcerare și operațiuni de salvare.

Astfel, pe parcursul anului trecut, aceștia au participat la 35.192 de intervențiipentru stingerea incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență, precum și la peste 1200 activitățidestinate promovării măsurilor și a modului de comportare specifice tipurilor de risc, în rândul comunităților.

În primele trei luni ale acestui an, contribuția acestora la acțiunile derulate în sprijinul celor aflați în dificultate acumulează mai mult de 10.000 de misiuni de prim ajutor și peste 1000 de acțiuni de informare preventivă și umanitare, derulate inclusiv în sprijinul cetățenilor sosiți în România din zona de conflict, la granița cu Republica Moldova și Ucraina, dar și în capitală.

Suportul acordat în tot acest timp a fost unul extrem de importat pentru acoperirea în cele mai bune condiții a volumului și dinamicii situațiilor operative înregistrate la nivel național, aspect reflectat și pe parcursul campaniei de vaccinare, prin participarea în centrele deschise populației și prin desfășurarea de acțiuni de promovare a informațiilor privind beneficiile și importanța acestui act medical pentru sănătatea și siguranța publică.

INFORMAȚII BACKGROUND

Proiectul „Salvator din pasiune” este structurat în trei etape ce presupun recrutarea şi înscrierea candidaţilor, analizarea dosarelor și încheierea contractelor de voluntariat.

Condiții necesare înscrierii:
❗ vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
❗ apt din punct de vedere medical;
❗ să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenţie;
❗ să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Dosarul candidatului trebuie să conţină:
❗ cererea de înscriere;
❗ certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);
❗ copie după actul de identitate;
❗ avizul psihologic;
❗ actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Detalii regulament:
Detalii suplimentare pot fi obţinute accesând site-ul IGSU, la următorul link https://www.igsu.ro/Resources/Campanii/OIGvoluntari_merged.pdf şi cele ale inspectoratelor județene pentru situaţii de urgenţă/București-Ilfov.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

De Ziua Europei, Biblioteca I.H.Rădulescu organizează concursul de cunoştinţe şi abilităţi – “EU şi UE – cetăţenie europeană activă”

Articolul Urmator

Flash Mob și Concert “Primăvara Clasică Europeană”, luni, la Târgoviște, de Ziua Europei

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele