Fost primar al comunei Aninoasa, actualmente viceprimar, Constantin Maricescu și-a pierdut funcția. Acesta a pierdut sprijinul Partidui Social Democrat fiind acuzat de “jocuri politice” cu primari din alte localități, reprezentanți ai partidelor din opoziție
“Nu accept, cât voi fi președinte al acestei organizații, nu accept nicio altă discuție din parte colegilor mei cu alte partide politice sau alte jocuri făcute în anumite localități. Domnul Constantin Maricescu a fost susținut de noi, de organizația PSD Dâmbovița, pentru a ocupa, în primul rând, funcția de consilier. Și ulterior, la alegerile din 2020, unde am avut majoritate, a fost susținut de PSD Dâmbovița pentru a ocupa funcția de viceprimar. Am respectat decizia organizației PSD Aninoasa de a schimba viceprimarul și nu în ultimul rând, i-am transmis și personal domnului Constantin Maricescu că atâta timp cât nu respectă decizia noastră și a organizației locale, eu nu voi fi de acord să susțin în funcții publice vreun coleg care are alte jocuri personale decât acelea de echipă și anume jocurile echipei PSD Dâmbovița.”, a transmis Corneliu Ștefan, președinte PSD Dâmbovița