Nu puține au fost dățile în care edilul Târgoviștei, Cristian Stan, a tras semnale de alarmă cu privire la faptul că foștii guvernanți au uitat de municipiu, nu l-au susținut în niciun fel și nici nu i-au alocat fonduri, situația fiind similară pentru nenumărate localități ai cărori edili proveneau din rândurile Partidului Social Democrat.
Însă, acest lucru s-a schimbat în momentul în care PSD a intrat în coaliția de guvernare, în urmă cu șase luni, “municipiul Târgoviște nu a mai fost ignorat, am vrut să fim si noi pe aceeași linie cu ceilalți”, a precizat Stan.
“Voi aminti chestiuni legate de finanțarea creșelor, este un lucru bun în acest moment că ne putem baza pe o finanțare a acestor unități de învățământ antepreșcolar și cu un buget alocat undeva la peste 10 milioane lei anual și în mare parte banii vin de la guvern, instituțiile de cultură, de asemenea teatru municipal beneficiază în acest moment de o finanțare guvernamentală, asta alături de alte sume de bani care au fost alocate Municipiului Târgoviște așa cum au fost alocate și altor unități teritoriale și mă refer la localitățile cu rang de municipiu că aici au fost au fost probleme deosebite. Mai departe sigur că această stare de lucruri ne dă încredere, eu am fost un promotor al participării Partidului Social Democrat la guvernare chiar dacă în interiorul partidului erau păreri pro și contra și din această perspectivă nu vreau să mă gândesc cum ar fi arătat bugetul Municipiului Târgoviște în acest moment în situația în care ne-am fi bucurat și noi de puțin sprijin din partea Guvernului”, a adăugat Cristian Stan, primar al municipiului Târgoviste și secretar executiv al PSD Dâmbovița.