Fiecare sat care aparține comunei Gura Foii va avea propriul loc de joacă pentru copii. Totul va fi posibil cu sprijin financiar din partea Consiliului Județean Dâmbovița prin Programul Județean de Dezvoltare Locală. Astfel, astăzi a fost semnat contractul de asociere dintre administrația județeană și cea locală prin care CJD va aloca cota de 50% din costul lucrărilor, iar primăria va suporta cealaltă parte de 50%.
“Am semnat astăzi asocierea cu Consiliul Județean Dâmbovița pentru construirea a patru locuri de joacă, câte unul pentru fiecare sat. Mulțumim președintelui CJD, Corneliu Ștefan, pentru cel mai frumos cadou adus copiilor noștri, acum în ajunul zilei lor. În satul Făgetu se va amplasa lângă terenul de fotbal, în satul Catanele în curtea fostei școli, în Gura Foii lângă dispensar, iar la Bumbuia în curtea grădiniței. La mulți ani, copii!!!”, transmite primarul comunei Gura Foii, Radu Georgescu.