„Romeo și Julieta”, cea mai cunoscută poveste de dragoste din lume, care se poate întâmpla oricui, oriunde… Un spectacol de teatru-dans construit în jurul dragostei juvenile, pasionale, pline de aventură şi erotism. Coregraful Hugo Wolff a reușit să reliefeze un univers violent, uneori degradant, dar care explodează într-o tandrețe aparte, imaginea sensibilă a substratului profund care se naște în urma durerii traumelor din copilărie. Un spectacol care arată că pentru noi trăirile și gesturile personajelor sunt mai importante decât toate hologramele și programele existente, de aceea susținem pariul cu divinitatea vrând să demonstram că relațiile interumane, compasiunea, idealurile supreme nu sunt niște himere controlate prin satelit sau drone, ci lucruri palpabile, reale, pline de sentimente, cu atât mai necesare pentru o societate sănătoasă și civilizată. Romeo şi Julieta, acești îndrăgostiți sublimi şi eterni, ce distrug barierele, sfâşie plasa complicată și complexă a convențiilor și normelor şi deschid o breșă către libertatea individuală. Prin dragoste, prin exasperanta ei imposibilitate, ceva deosebit şi mai presus de lume se deschide şi arde.
Regia, coregrafia, scenografia: Hugo Wolff
Muzica: Dan Caras
Distribuția: Florin Oros (Romeo), Alina Gavozdea (Julieta), Diana Câtănescu (Doica), Diana Duțu (Rozalinda), Alexandra Popa (Doctorița), Ana Drăgan (Ducele 1), Andreea Pânzariu (Ducele II), Bogdan Miron (Preot); Sabrina Bărbulescu, Ingrid Metz, Silvana Vlad. Raluca Cristea, Erika Hera, Ana Maria Iorgovan (Cetățeni ai Veronei-Pacienți).