Chiar dacă vremea nu a fost tocmai prielnică, cu episoade de ploaie, asta nu i-a împiedicat pe oameni să iasă din case și să petreacă la Ulmi Fest 2022. Artiști consacrați ai muzicii românești de petrecere au urcat pe scena amplasată pe islazul din localitatea Viișoara.
La evenimente a fost prezentă și conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, președintele Corneliu Ștefan, vicepreședinta Cristea Luciana, dar și deputații Carmen Holban și Radu Popa, secretarul de stat în ministerul Transporturilor, prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, dar și primari ai comunelor învecinate.
“După doi ani în care pandemia ne-a făcut să stăm în case, iată că astăzi ne vedem aici, la Ulmi, pentru a sărbători alături de dumneavoastă de Zilele Comunei. Felicitări domnului primar, Bogdan Tița, pentru organizare, dar mai ales pentru tot ceea ce face, pentru proiectele de dezvoltare a comunității locale”, a transmis Corneliu Ștefan.
Cei care au făcut cea mai mare baie de mulțime au fost Liviu Vârciu și Adrian Zainea, doi dintre cei trei membrii care au format trupa L.A.
“Mă bucur să fiu astăzi alături de voi toți. Mă bucur pentru faptul că am putut să organizăm Ulmi Fest. Vă mulțumesc, încă o dată, pentru că aveți încredere în mine și mi-ați demonstrat acest lucru la alegerile locale când aproximativ 90% dintre cetățeni m-au votat, de fapt, îmi demonstați acest lucru zi de zi. Vă cer doar să aveți răbdare, lucrurile încet, încet se schimbă pentru comuna noastră prin proiectele pe care le implementăm. “, a fost mesajul edilului Bogdan Tiță.