În urmă cu câteva zile, o minoră în vârstă de 13 ani și-a pierdut viața fiind acroșătă pe o trecere de pietoni, pe Calea Domnească din Târgoviște.
Astăzi, în momentul în care era condusă pe ultimul drum au avut loc momente tensionate între participanți și forțele ordinii. Aceștia s-au încăierat, și potrivit IPJ Dâmbovița, mai mulți polițiști au fost loviți cu pumnii si picioarele nemulțumiți de “refuzul de a aproba schimbarea traseului cortegiului funerar”
“Având în vedere manifestările desfășurate în contextul cortegiului funerar, organizat pentru victima unui accident rutier, produs la data de 7 iulie a.c., în municipiul Târgoviște și soldat cu decesul unei minore, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița este abilitat să comunice următoarele:
În acest context, având în vedere numărul mare de participanți, precum și nemulțumirea acestora referitoare la refuzul de a aproba schimbarea traseului cortegiului funerar, forțele de ordine au intervenit, moment în care persoanele participante s-au manifestat agresiv și ar fi lovit cu pumnii și picioarele 5 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.
A fost constituită echipa complexă de cercetare, pentru a se stabili cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului, fiind efectuate verificări de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj, faptă prevăzută de art. 257 din Codul Penal.
Pe parcursul manifestării, forțele de ordine (polițiști și jandarmi), au utilizat mijloacele din dotare, neînregistrându-se victime din rândul participanților.
În urma intervenției, conflictul a fost aplanat.
Se continuă cercetările, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.”, transmite IPJ Dâmbovița.