Noapte
Zi
2 August 2022
1 min read

Bărbați din Sri Lanka și Vietnam, depistați cu ședere ilegală în Dâmbovița

Polițiștii de imigrări din Dâmbovița, în urma unui control întreprins săptămâna trecută pentru combaterea șederii și muncii ilegale a străinilor, au depistat doi bărbați din Republica Sri Lanka şi unul din Republica Vietnam, care nu au părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. Cetăţenii srilankezi au fost îndepărtaţi sub escortă, iar cetăţeanului vietnamez i-a fost emisă o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească țara noastră în termen de 15 zile.

Poliţiştii Biroului pentru Imigrări al Judeţului Dâmboviţa, au efectuat la sfârşitul săptămânii trecute, un control pe linia combaterii şederii și muncii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităților întreprinse, polițiștii de imigrări au depistat, doi bărbați din Republica Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 27 și 38 de ani, şi un cetăţean vietnamez în vârstă de 33 ani, pe raza județului Dâmbovița, care nu mai îndeplineau condiţiile şederii pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că aceștia au intrat legal în România, însă la expirarea dreptului de ședere, nu au părăsit teritoriul țării noastre, cumulând fiecare între 54 şi 198 de zile, de ședere ilegală.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au îndepartat sub escortă, la frontiera de stat a României pe cei doi cetăţeni din Sri Lanka, fiind instituită pe numele lor şi masura nepermiterii intrării în ţara noastră, pentru o perioadă de 9 luni, iar pe numele cetăţeanului vietnamez a fost emisă o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească țara în termen de 15 zile.

Totodată, cetăţenii străini în cauză au fost sancționați contravențional, cu avertisment, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

“CUPA ULMI”, la minifotbal, a ajuns la cea de a IV-a Ediție

Articolul Urmator

S-a stins din viață Nicolae Vărzaru, fostul primar al comunei Ulmi

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CETĂȚENI DIN REPUBLICA MOLDOVA DEPISTAȚI CU ȘEDERE ILEGALĂ DE POLIȚIȘTII DIN DÂMBOVIȚA

Polițiștii de imigrări din Dâmbovița, în urma acțiunilor întreprinse, au