Noapte
Zi
23 August 2022
1 min read

Consiliul Județean Dâmbovița lansează un nou program „Internship”

Consiliul Județean Dâmbovița își deschide și în acest an porțile pentru tinerii care doresc să se implice activ în viața județului prin participarea, pe parcursul a 3 luni consecutive, la un important program de internship – unicul program de acest fel, la nivel național, pentru administrația locală.

Inițiator al acestui program, Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, își propune ca și în acest an să ofere tinerilor participanți o șansă în dobândirea de experiență profesională și familiarizarea cu procesul legislativ și administrativ pe care îl realizează instituția noastră: „Sunt tineri care vor afla ceea ce înseamnă administrația publică județeană, alături de noi, de conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, de aparatul tehnic, de colegii din cadrul CJD, de consilierii județeni. Consider că este o șansă pentru ei, ca pentru o perioadă de 3 luni, să lucreze în cea mai importantă insitituție publică din județul Dâmbovița – Consiliul Județean Dâmbovița. Așadar, îi invit pe cei care doresc să se alăture echipei noastre!”.

Înscrierea candidaților va avea loc în perioada 2 – 12 septembrie 2022, etapă ce va fi urmată de perioada de evaluare a doasarelor (13 – 16 septembrie); interviul candidaților (19 – 23 septembrie); publicarea rezultatelor pe data de 26 septembrie și semnarea contractelor pe data de 29 septembrie.

Stagiarii ce vor fi selectați își vor desfășura activitatea, în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2022, în structurile aparatului de lucru al Consiliului Județean Dâmbovița, în baza celor 9 posturi alocate în acest sens, după cum urmează: Direcția juridică, contencios, administrarea patrimoniului (2 posturi), Serviciul Tineret, Sport, Turism, Asociații, Fundații, Coordonare Societăți Comerciale (1post), Direcția strategii, programe și investiții (1post), Direcția Economică (2 posturi), Direcția Tehnică (2 posturi) și Serviciul Imagine, Relații cu presa, ONG și Relații Externe (1 post).

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

TÂRGOVIȘTE: 64 de străzi și 55 de parcări vor beneficia de un sistem nou și modern de iluminat public

Articolul Urmator

Peste 18.000 de persoane testate și 452 de pacienți depistați pozitiv la hepatită B sau C în județul Dâmbovița

Ultimele Articole

Târgoviștea a îmbrăcat straie de sărbătoare

Și în acest an, administrația locală târgovișteană a pregătit numeroase surprise pentru cei mici, dar și pentru cei mari. Se apropie o perioadă foarte frumoasă, pregătirile sunt în toi și surprizele  vor

Dâmbovița Arena prinde contur! 

Cel mai mare complex sportiv din județul Dâmbovița prinde contur. Cu fonduri prin Compania Națională de Investiții (CNI), dar și o cofinanțare din partea Consiliului Județean, arena va putea găzdui de la
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele