Munca în echipă și susținerea forumului administrativ județean, sunt numai două dintre atuurile care au dus la performanța de care a dat dovadă directorul Parcului Industrial Moreni, Gabriel Purcaru.
Societatea, subordonată Consiliului Județean Dâmbovița, reușește, pe zi ce trece, să fie un model de urmat pentru celelalte structuri din județ și, de ce nu, din țară.
“Tot ceea ce am reușit până în prezent, o spun și o repet, nu mi se datoare numai mie ci tuturor celor din echipa pe care o coordonez la nivelul Parcului. Sunt oameni capabili, profesioniști care știu și cunosc acest domeniu. De asemenea, sprijinul pe care îl avem din parte conducerii Consiliului Județean Dâmbovița este esențial”, precizează directorul Gabriel Purcaru.
Încă de la începutul mandatului, Purcaru a pus un deosebit accent pe atragerea forței de muncă, în prezent, în interiorul parcului, funcționând 52 de societăți cu peste 1000 de angajați.
Totodată, acesta s-a axat și pe crearea de facilități pentru cei care își desfășoară aici activitatea, și, ori de câte ori este nevoie, le vine ajutor. “Ne întâlnim cu reprezentanții societăților cel puțin o dată pe lună. Numai așa, în contact direct și permanent, putem să le aflăm problemele și împreună să găsim soluții. Comunicare dintre noi, cei care le punem la dispoziție spațiul, și ei, cei care îl ocupă, este foarte importantă”, este de părere Gabriel Purcaru.
Pentru că cererea este în continuă creștere, gradul de ocupare fiind atins la maxim, acesta dorește și extinderea locației prin preluarea unui teren în suprafață de 18.000 metri de la primăria Moreni pentru construirea de noi hale.
În interiorul Parcului Industrial Moreni se va deschide și o clinică medicală, dar și o cresă, totul pentru a veni în sprijinul angajaților. De asemenea, în plan este și introducerea unei rute speciale pentru transportul în comun, mai ales pentru lucrătorii care vin din localitățile învecinate, un traseu care să treacă prin parc.
Pentru că forța de muncă se găsește din ce în ce mai greu, se va semna un acord de parteneriat cu Universitatea Valahia.
“Nu vreau să ma abat de la principalul meu obiectiv, crearea de cât mai multe locuri de muncă. Vreau să atragem tinerii spre diverse profesiuni, spre meserii pe care să le deprindă și să le folosească în cadrul societăților comerciale din cadrul Parcului. Vom încheia un protocol de colaborare cu Universitatea Valahia din Târgoviște, tocmai pentru ca absolvenții acesteia să poată să își găsească acasă un loc de muncă. Trebuie să ne pregătim cu o generație de rezervă de profesioniști în diverse activități. Parcul Industrial Moreni este o oportunitate”, a adăugat Purcaru.
Performanță în management la Parcul Industrial Moreni
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
De la promisiune la asfalt: începe construcția drumului expres din nordul județului Dâmbovița
Lucrările la centura ocolitoare Pucioasa–Fieni, primul drum expres din istoria județului Dâmbovița, intră în etapa de execuție. Investiția are o valoare de 686 de milioane de lei și presupune construirea unui drum
La mulți ani, Târgoviște! La mulți ani, târgovișteni!
Astăzi, 8 septembrie, când creștinii ortodocși de pretutindeni prăznuiesc Nașterea Maicii Domnului, Târgoviștea a îmbrăcat haine de sărbătoare. În cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Cetății, mai multe evenimente cu profundă încărcătură spirituală, istorică
Târgoviștea, din nou pe scena internațională a aritmeticii mentale! Frații Butuligă, campioni mondiali
Târgoviște se află din nou pe scena internațională a aritmeticii mentale. Tinerii Butuligă Darius Andrei și Butuligă Albert Cristian, au reprezentat România la HORUS 12 – International Mental Mathematics Championship, competiție desfășurată
Târgoviștea, din nou pe scena internațională a artmeticii mentale! Frații Butuligă, campioni mondiali
Târgoviște se află din nou pe scena internațională a aritmeticii mentale. Tinerii Butuligă Darius Andrei și Butuligă Albert Cristian, au reprezentat România la HORUS 12 – International Mental Mathematics Championship, competiție desfășurată
50 de ani împreună: Cuplurile de aur, sărbătorite și premiate de Primăria Târgoviște
O jumătate de secol împreună – 50 de ani de iubire, încredere și familie. Cuplurile care au reușit să transforme anii în amintiri, încercările în lecții și fiecare zi într-un nou început



