Vis îndeplinit pentru Dennis Hăbeanu, un tânăr din municipiul Moreni care, de șase ani, practică motocrossul cu devotament și multă pasiune. În toată această perioadă, Denis a reușit să obțină premii importante la competițiile de profil, și aici amintim doar câteva: Vicecampion național 2018 ,Vicecampion național 2019, Locul 4 național 2020, Locul 3 Campionatul național 2021, Locul 3 Campionatul Balcanic 2021, Locul 27 în calificările Campionatului mondial de juniori.
Cu toții știm că pentru a avea rezultate, pe lângă multă muncă, sportul înseamnă și investiție în echipamente, care, de cele mai multe ori, se dovedesc a fi destul de costisitoare.
Astfel, pentru a-l motiva și mai mult, dar mai ales pentru că susține performanța, Gabriel Purcaru, directorul Parcului Industrial Moreni, l-a sprijinit pe Dennis în achiziționarea unei motociclete și al unui echipament special pentru acest sport.
” Dennis este un tânăr de 18 ani din Moreni care de mic practică motocross-ul și care are în palmares nenumărate premii importante! Este un tânăr serios, devotat și care este un exemplu demn pentru noi toți. Acest sport este unul destul de scump și am decis să fiu alături de tânărul nostru morenar și îl voi sprijini și de acum înainte! Succes, Dennis!”, precizează Gabriel Purcaru.