În perioada 20-22 octombrie 2022, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, cea de-a 55-a ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de aur”, cel mai longeviv festival muzical din România, organizat neîntrerupt din anul 1968 la Târgoviște, cu scopul promovării Romanței ca gen muzical de patrimoniu al culturii naţionale.
TEMA EDIȚIEI „ROMANȚA – TEZAUR CULTURAL NAȚIONAL”
Evenimentul se va desfăşura la Cinematograful „Independența” din Târgovişte.
Concertele vor începe în fiecare seară la ora 18:00 și vor fi transmise integral în direct de TVR 3 și TVR Craiova. Seara de Gală va fi transmisă în direct și de Radio România Antena Satelor.
Ediţia a 55-a a Festivalului „Crizantema de Aur” va fi structurată astfel:
a) Concursul de Interpretare – joi, 20 octombrie 2022 și vineri, 21 octombrie 2022;
b) Concursul de Creaţie – vineri, 21 octombire 2022;
c) Gala laureaților – sâmbătă, 22 octombrie 2022;
d) Microrecitaluri medalioane omagiale – în cele trei seri;
e) Concertul omagial Eugen Doga – 85 de ani – joi, 20 octombrie 2022;
f) Concertul „Tinerețea Romanței” – vineri, 21 octombrie 2022;
g) Concertul „Romanța, regina inimilor” – sâmbătă, 22 octombrie 2022;
Notă: Concertele sunt susținute de mari artiști de romanță din România, Franța, Germania, Austria, SUA, Republica Moldova, alături de prestigioși laureați ai festivalului.
h) Evenimente editoriale și lansări discografice – în fiecare seară a festivalului, în foaierul Cinematografului Independența din Târgoviște.