La data de 14 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Avram Iancu din localitate, un bărbat și-ar fi provocat răni cu un cutter, în zona gâtului.
Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat în apartament trupul neînsuflețit al unui bărbat de 32 de ani.
Cadavrul urmează să fie preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului și dispunerii măsurilor procedurale prevăzute de lege.