Noapte
Zi
14 December 2022
2 mins read

Titus Corlățean, președintele Comisiei de politică externă a Senatului, discuții cu reprezentantul austriac la APCE pentru rezolvarea obiectivului urmărit de România, aderarea la spațiul Schengen

Zilele trecute, Titus Corlățean, președintele Comisiei de politică externă a Senatului, membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), a fost prezent la Paris pentru a participa la reuniunea Comisiei APCE pentru afaceri juridice și drepturile omului. Profitând de ocazie, demnitarul român a purtat discuții și cu președintele delegației Austriei la APCE, Reinhold Lopatka, dar și cu președintele delegației Ungariei la APCE, Zsolt Nemeth.
Discuțiile au fost foarte utile, căzându-se de acord ca în perioada următoare ”împreună cu Comisia de politică externă a Senatului, pe care o conduc și pentru a face ceea ce trebuie făcut acolo, respectiv pentru a ajuta la rezolvarea obiectivului urmărit de România. Așa cum am învățat eu că trebuie făcut…”, precizează Corlățean.
”Am participat în aceste zile la reuniunile Biroului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) și respectiv a comisiilor juridică și politică ale Adunării.
Am profitat de context pentru a discuta mai întâi cu Președintele delegației Austriei la APCE, Reinhold Lopatka, care la Viena este și președintele Comisiei afaceri europene și respectiv vicepreședintele comisiei de politică externă din Parlamentul austriac. Este din Partidul Popular, de dreapta, coleg de partid cu deja faimoșii cancelar și ministru de interne, cei care au blocat aderarea României la Spațiul Schengen.
Pentru că ne cunoaștem de ani de zile, discuția între noi a fost foarte deschisă, directă, onestă, în cadrul căreia i-am transmis demnitarului austriac ceea ce era util să audă. Am discutat și despre cele 5 exigențe pe care guvernul de dreapta de la Viena le-a prezentat acum pe tema limitării imigrației ilegale. Evident că nici una nu are legătură cu România…Guvernul de dreapta austriac s-a folosit de România pentru a pune presiune pe Comisia Europeană. Știți deja ce gândesc eu despre acest fel imoral de a face politică…Discuția cu R. Lopatka a fost însă sinceră și corectă. Ne-am pus de acord să lucrăm împreună în perioada următoare, pentru a întreprinde o vizită oficială la Viena, posibil în ianuarie, împreună cu Comisia de politică externă a Senatului, pe care o conduc și pentru a face ceea ce trebuie făcut acolo, respectiv pentru a ajuta la rezolvarea obiectivului urmărit de România. Așa cum am învățat eu că trebuie făcut…

1

Separat, am discutat cu Președintele delegației Ungariei la APCE, Zsolt Nemeth, care la Budapesta este președinte al Comisiei de politică externă a Parlamentului ungar, iar la Strasbourg și la Paris este Președintele Comisiei de afaceri politice a APCE. Vechi cunoștințe..Suntem amici pe cele pe care putem fi amici, ne luptăm în celelalte (româno- maghiare), pe care le cunoașteți. Nu am rămas dator niciodată..
Cu Zsolt discuția a fost scurtă și la obiect. Susținere ungară politică și publică clară pentru aderarea României la Spațiul Schengen. S-ar putea să lucrăm unele chestiuni și direct pe relația cu…fostul Imperiu.

inainte de ps
P.S. Aștept cu mare interes ca decidenții din Executivul român, care gestionează dosarul Schengen, să ne facă o vizită la Parlament, așa cum scrie la lege. Le va fi util, sunt convins.”, transmite parlamentarul social democrat Titus Corlățen, președintele Comisiei pentru Politică Externă din cadrul Senatului României.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Tânără de 18 ani din Republica Moldova, obligată de polițiști să se întoarcă în țara natală

Articolul Urmator

ITM Dâmbovița aduce în atenția angajatorilor noutățile privind salariul minim pe economie

Ultimele Articole

Alertă de urs în Vulcana Băi!

A fost semnalată prezența unui animal sălbatic(urs) în localitatea Vulcana-Băi. Totodată, pentru prevenirea producerii unor situatii de urgenta a fost transmis către populaţie un mesaj prin intermediul RO-ALERT.
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele