Noapte
Zi
19 December 2022
1 min read

(VIDEO) În fosta Cetate de Scaun voievodală munteană a avut loc Concertul extraordinar de colinde al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

În fosta Cetate de Scaun voievodală munteană a avut loc duminică, 18 decembrie a.c., în prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, Concertul extraordinar de colinde al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Evenimentul a avut loc în Sala „Independența” și a fost deschis de meditația despre colinde a Pc. Pr. Andrei Sergiu Niculăescu, Inspector eparhial și slujitor la Parohia „Stolnicul” din Târgoviște.
Concertul a fost susținut de Corul „Valachia Christiana” al Arhiepiscopiei Târgoviştei și de Corala Catedralei din Târgoviște, ambele dirijate de către domnul Lect. univ. dr. Mihail Vlădăreanu, care, cu deosebită măiestrie, au interpretat colinde din repertoriul românesc și mondial. Remarcabilă a fost participarea mezzosopranei Ștefania Boloș din cadrul Filarmonicii „George Enescu” din București și a baritonului Yuriy Țsiple, artiști cunoscuți în spațiul cultural românesc și european, dar și promotori ai valorilor noastre creștine.

În cuvântul său, Mitropolitul Nifon a aprofundat, mai ales pentru cei tineri, semnificația pastoral-misionară a colindelor, care, prin intermediul unor frumoase dar simple cuvinte și a muzicii pline de sensibilitate ne transmit bucuria Nașterii Domnului, dar și principalele învățături de credință, într-un mod concentrat și ușor de reținut. Asemenea îngerilor, magilor și păstorilor, colindătorii ne împărtășesc Vestea cea Bună a Întrupării Fiului lui Dumnezeu, îndemnându-ne să facem din sufletele noastre adevărate iesle, prin curăție, credință și iubire, pentru a-L primi, așa cum se cuvine, pe Mântuitorul lumii. Sub chipul Dumnezeiescului Prunc, Dumnezeu ne arată că iubirea, dăruirea, jertfelnicia și bunăvoința sunt darurile firești ale omului și că pacea, reconcilierea și buna înțelegerea sunt mijloacele autentice prin care noi putem trăi prezența Lui și-L putem slăvi în mod autentic.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Mașină în flăcări, la Lucieni

Articolul Urmator

CAUȚI UN LOC DE MUNCĂ? AJOFM Dâmbovița are 217 posturi vacante

Ultimele Articole

Accident pe DN72! Un motociclist a fost rănit

În cursul serii trecute, 18 iunie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier. Din verificările preliminare efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, un tânăr de
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele