Noapte
Zi
28 March 2023
1 min read

A fost semnat proiectul pentru asflaltarea tuturor străzilor din satele Matraca și Nisipuri, comuna Ulmi

Potrivit primarului comunei Ulmi, Bogdan Tița, în perioada următoare va începe asfaltarea tuturor străzilor din satele Matraca și Nisipuri. Fondurile necesare acestei investiții vor fi asigurate de la Ministerul Dezvoltării, proiectul fiind semnat în cursul zilei de ieri, 28 martie a.c., valoarea ridicându-se la peste 4 milioane de lei fără TVA. Edilul trage un semnal de alarmă către cetățenii care nu s-au racordat până acum la sistemul de apă și canal îndemnându-i să o facă pentru a evita astfel spargerea asfaltului.

contract ulmi

”Ieri, la Ministerul Dezvoltării, alături de ministrul secretar de stat Alexandru Stoica, am semnat contractul de finanțare pentru proiectul “Reabilitare și modernizare străzi în satele Matraca și Nisipurile”. Prin acest proiect în valoare de 4.569.982.73 lei fără TVA, vor fi asfaltate toate străzile din cele două sate. Și de această dată, alături de mine și de locuitorii comunei noastre a fost domnul Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, căruia îi mulțumesc din nou pentru tot sprijinul acordat. Revin cu rugămintea pentru toți cei care vor să se racordeze la sitemul de apă sau canalizare să o facă cât mai repede, pentru că , după terminarea procesului de asfaltare, nu se mai pot acorda autorizații de spargere a asfaltului timp de 5 ani. ”, este mesajul primarului.

ulmi

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Prinsă la volan fără a poseda permis de conducere

Articolul Urmator

Gabriel Purcaru, directorul Parcului Industrial Moreni, alături de 100 de elevi în vizită la o fabrică de înghețată

Ultimele Articole

La mulți ani, Târgoviște! La mulți ani, târgovișteni!

Astăzi, 8 septembrie, când creștinii ortodocși de pretutindeni prăznuiesc Nașterea Maicii Domnului, Târgoviștea a îmbrăcat haine de sărbătoare. În cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Cetății, mai multe evenimente cu profundă încărcătură spirituală, istorică
Mergisus

Nu ratați

De la promisiune la asfalt: începe construcția drumului expres din nordul județului Dâmbovița

Lucrările la centura ocolitoare Pucioasa–Fieni, primul drum expres din istoria

Corneliu Ștefan: „Susțin personalul medical și solicit parlamentarilor dâmbovițeni să nu voteze măsuri care afectează sistemul de sănătate”

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și-a exprimat sprijinul față