Nu este pentru prima dată când Gabriel Purcaru, directorul Parcului Industrial Moreni și președinte PSD a organizației locale, este alături de elevii din municipiu. De aceasta dată, acesta a însoțit 100 de copii, din mai multe unități de învățământ, într-o vizită la o fabrică de înghețată din Târgoviște. Împreună au aflat “tainele” unuia dintre cele mai apreciate deserturi din lume.

“Astăzi, cu aproape 100 de copii și cadre didactice, am vizitat locul în care se fabrică unul dintre deserturile preferate ale celor mici: Fabrica de Înghețată CICOM.
Clar a fost una dintre cele mai așteptate și delicioase vizite! Copiii de clasa a 3-a și a 4-a de la Școala Gimnazială nr. 3 Moreni și cei de clasa a 5-a și a 7-a de la Școala Gimnazială nr. 4 Moreni au putut afla cum se fabrică cel mai consumat desert din timpul verii. Vom desfășura astfel de activități și în perioada următoare cu celelalte unități de învățământ. Mulțumim oamenilor de la CICOM pentru primirea făcută! A fost o altfel de lecție, iar bucuria copiilor, evident, nemăsurată!”, transmite Purcaru.
