“Caravana Educației” a ajuns și în municipiul Moreni. Proiectul se desfășoară la nivel național și este initiat de Tineretul Social Democrat fiind destinat elevilor de clasa a VIII- a. Voluntarii din acest proiect își dedică timpul liber pentru a-i medita pe cei ce se pregătesc pentru susținerea examenelor Evaluării Naționale la limba română și la matematică. Astfel, astăzi 40 de elevi morenari au fost meditați gratuit.
Aceștia au fost susținuți de către președintele organizației municipale a PSD, Gabriel Purcaru, dar și de președintele TSD Dâmbovița, Andrei Tudora.

“Sunt veseli, toți sunt simpatici și sunt la vârsta la care noi trebuie să le facem drumul mai ușor în viață!
Acesta a fost și motivul pentru care, astăzi, la Moreni, cu ajutorul TSD Dâmboviţa și al PSD Moreni, alături de PES DÂMBOVIȚA, aproape 40 de copii din municipiul nostru au fost meditați la limba română și matematică de profesorii “Caravanei Educației”.
Pot spune că sunt pregătiți pentru următoarele examene, iar astăzi au avut ocazia să ne arate că sunt foarte serioși și că tratează cu mare atenție orele de curs!
Îi felicit pe colegii mei de la TSD DÂMBOVIȚA pentru această idee! Copiii trebuie să știe că, atât timp cât pun școala pe primul loc, evident însă fără a uita să se bucure de lucrurile frumoase ale vârstei lor, totul va fi bine!”, transmite Purcaru.
