Noapte
Zi
13 July 2023
1 min read

Dep. Carmen Holban:” O investiție extrem de utilă pentru sănătatea pacienților Spitalului Municipal Moreni este la dispoziția tuturor celor care au nevoie de analize non-invazive”

Începând de astăzi, locuitorii municipiului Moreni, dar și cei din zonele apropiate, pot beneficia de servicii medicale moderne, spitalul punând în funcțiune un computer tomograf performant. Achiziția a fost posibilă cu ajutorul fondurilor europene și a costat aproximativ 4 milioane de lei.

”O investiție extrem de utilă pentru sănătatea pacienților Spitalului Municipal Moreni este, de astăzi, la dispoziția tuturor celor care au nevoie de analize non-invazive și de o acuratețe deosebită. Computerul tomograf, pe care medicii de aici îl vor utiliza pentru identificarea și monitorizarea diferitelor afecțiuni, a făcut obiectul unui proiect pe fonduri europene, valoarea acestuia fiind de aproape 4.000.000 de lei. Îi felicit pe toți ce implicați în creșterea calității actului medical din Moreni, iar faptul că locuitorii din întreaga zonă nu mai sunt obligați să se adreseze altor unități medicale din județ pentru investigații C.T. este un lucru mai mult decât binevenit.”, transmite parlamentarul social democrat dâmbovițean, Carmen Holban.

360082174_668820165063071_1043442408746792857_n

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Computer tomograf performant, la spitalul municipal Moreni

Articolul Urmator

Dep. Carmen Holban:” Ziua Națională a Contabilului Român este o ocazie specială de a onora și recunoaște munca și dedicarea contabililor din județul Dâmbovița”

Ultimele Articole

Județul Dâmbovița, sub Cod Galben de ger

*Administrația Națională de Meteorologie a emis trei atenționări meteorologice* 1. ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN ⏱ Interval de valabilitate: 12 ianuarie 2026, în intervalul orar 10:00 – 20:00 ❄️ Fenomene vizate: temperaturi
Mergisus