În această după-amiază, consilierii județeni ai Consiliului Județean Dâmbovița au votat, cu unanimitate, proiectul aflat pe ordinea de zi prin care se acordă un prim sprijin financiar pentru cei 98 de locuitorii care au avut de suferit în urma exploziitor de la depozitul de GPL de la Crevedia.
Este vorba despre suma de 335.000 lei, destinați atât adulților cât și copiilor.
“În urmă cu câteva momente, în ședința Consiliului Județean Dâmbovița, au fost aprobate primele ajutoare financiare care vor ajunge la familiile afectate de exploziile din comuna Crevedia.
Din suma totală de 335.000 de lei, 300.000 de lei sunt destinați celor 75 de adulți și 34.500 de lei celor 23 de copii, diferența urmând să rămână la dispoziția filialei dâmbovițene a Crucii Roşii.
Acești bani vor putea fi folosiți de oamenii din Crevedia pentru a se întreține în perioada următoare.
Totodată, sumele necesare pentru reconstruirea și reabilitarea caselor vor fi alocate printr-o hotărâre a Guvernului României după evaluarea pagubelor.
Mulțumesc pe această cale tuturor consilierilor județeni pentru votul acordat acestui proiect.”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele CJD.