Noapte
Zi
4 October 2023
1 min read

MORENI: “Deciziile mele”, campanie pentru conștientizarea efectelor consumului de droguri, organizată de Gabriel Purcaru, directorul Parcului Industrial și președinte PSD Organizația Municipală

“Deciziile mele”, o campanie despre consumul de droguri și pentru conștientizarea efectelelor davastatoare pe care acest viciul îl poate avea asupra vieții, atât al consumatorului cât și a celor din jurul său, a fost avut loc la Moreni, unde, peste 300 de elevi și 20 de cadre didactice au fost prezente, acesta fiind un subiect sensibil, însă atât de autentic. Potrivit statisticilor, apariția substanțelor noi cu proprietăți psihoactive (SNPP) comercializate sub numele de „droguri legale” sau „etnobotanice”, sunt atât de des consumate deoarece  se pot procura foarte ușor cu un preț scăzut.
Evenimentul de astăzi a fost organizat de către Gabriel Purcaru, directorul Parcului Industrial Moreni și președinte al PSD Organizația Municipală, reprezentant al societății civile, mesajul campanie adresându-se în primul rând tinerilor asupra cărora se constată, pe zi ce trece, o creștere a consumului de drogurilor, dar și a băuturilor alcoolice sau a tutunului.
“Peste 300 de copii și 20 de cadre didactice din Moreni au avut parte astăzi de o experiență educativă inedită și, cred eu, plină de impact.
“Deciziile_mele”, un nume mai mult decât sugestiv, este o acțiune prin care atragem atenția comunității noastre asupra efectelor consumului de droguri.
La eveniment au participat doamna Claudia Gilia, Prefectul județului Dâmbovița, Inspectorul Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, Adriana Tudose, managerul Spitalului Municipial Moreni, dr. Toma Petruța Crina, și Șeful Poliției Moreni, comisar-șef Ciacoschi Cristian,Victor Bucuroiu din cadrul biroului prevenire.
FB_IMG_1696419584224
Activitatea a avut un scop clar: să oferim informații relevante copiilor din comunitate despre droguri, să îi ajute să înțeleagă consecințele acestui viciu și, în același timp, să-i responsabilizeze și să îi încurajeze să facă alegeri sănătoase în viață.
Prin implicarea autorităților, a școlii și a comunității în ansamblu vom reuși să ne ținem copiii departe de aceste probleme care le pot distruge viitorul!”, transmite Purcaru.
FB_IMG_1696419592638

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Seniorii social democrați dâmbovițeni, sărbătoriți în prezența Ministrului Muncii – Simona Bucura Oprescu

Articolul Urmator

TÂRGOVIȘTE: Primăria amenajează parcare pe strada Cornel Popa, cu acces în Parcul Chindia

Ultimele Articole

10990 de elevi dâmbovițeni primesc tichete sociale

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean în ceea ce privește rețeaua școlară, potrivit situației din luna octombrie, în Dâmbovița sunt înscriși 65.136 de copii și elevi, în cele 151 de unități de învățământ, 496 de
Mergisus