Noapte
Zi
23 November 2023
1 min read

PSD Dâmbovița rămâne consecvent alianței pe care o are cu dâmbovițenii

Subiectele și problemele inventate nu vor reuși să-i resusciteze din punct de vedere politic pe reprezentanții locali ai partenerilor noștri de coaliție de la nivel național.

Cu sincere regrete, constatăm faptul că reprezentanții partidului de pe locul trei în preferințele dâmbovițenilor, conform cercetărilor sociologice comandate chiar de domniile lor, au demarat o campanie publică de victimizare a propriilor membri de partid în speranța că cineva, din procentele care cu greu depășesc o cifră, le va plânge de milă sau le va mai acorda încrederea anul viitor.

Eternele acuzații și lamentările neputinței politice nu vor reuși să șteargă perioadele în care, ascunși în spatele premierului Ludovic Orban, nu au mișcat un deget pentru județul Dâmbovița.

Pe de altă parte, le putem scuza ieșirile și le putem pune declarațiile mai puțin fericite din ultima perioadă pe seama șocului resimțit la vederea investițiilor care se derulează în mai multe comune conduse de primari colegi de partid ai domniilor lor, investiții finanțate sau cofinanțate cu sprijinul liderilor PSD Dâmbovița. Acest lucru denotă că încă nu înțeleg faptul că dezvoltarea și susținerea fiecărei localități dâmbovițene nu țin cont de culoarea politică a respectivului primar.

PSD Dâmbovița rămâne consecvent alianței pe care o are cu dâmbovițenii, iar modul de funcționare al coaliției de la nivel național ar putea să se regăsească și la nivelul județului Dâmbovița doar dacă reprezentanții locali ai respectivului partid ar înțelege să acționeze în interesul dâmbovițenilor.

Ca atare, îi sfătuim să utilizeze pârghiile politice în interesul județului Dâmbovița și al locuitorilor acestuia, care, cu situații știute și mai puțin știute, le-au asigurat funcțiile pe care le dețin. – Comunicat de presă PSD Dâmbovița.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Camera de Comerț Dâmbovița, partener de încredere al Bibliotecii I.H. Rădulescu 

Articolul Urmator

Ștefania Strioca, directorul Camerei de Comerț Dâmbovița, prezentă la Reuniunea Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027

Ultimele Articole

TITU: S-a redeschis Piața 1 Mai

După două săptămâni în care primăria Titu a desfășurat numeroase activități de renovare și reamenajare, Piața 1 Mai a fost redeschisă comercianților astfel încât aceștia să-și poată desfășura activitatea într-un mediu curat
Mergisus