Noapte
Zi
6 December 2023
1 min read

Gabriel Pucaru se implică în reconstrucția tronsonului de cale ferată dintre I.L.Caragiale și Moreni

Gabriel Purcaru, directorul Parcului Industrial Moreni și președinte al Partidului Social Democrat Organizația Municipală, se se implică în reconstrucția tronsonului de cale ferată dintre I.L.Caragiale și Moreni. Acesta a fost prezent la Ministerul Transportului pentru discuta repunerea în funcțiune a celor 17,5 kilometri de cale ferată  necesari atât pentru transportul de mărfuri cât și pentru cel de persoane. La finalul întâlnirii s-a identificat sursa de finanțare, proiectul urmând a fi realizat sub forma unei asocieri între Consiliul Județean Dâmbovița și Minister.

FB_IMG_1701887113125

” Nu trecem cu vederea nicio oportunitate de dezvoltare a municipiului Moreni și a localităților din jurul acestuia. Ieri, la Ministerul Transporturilor, alături de secretarul de stat Ionuț Săvoiu, directorul Automecanica Moreni, Corneliu Vișoianu, directorul UM Mija, Valentin Petre, reprezentanții direcțiilor și autorităților de resort, am avut prima întâlnire cu subiectul reconstrucția tronsonului de cale ferată dintre I.L. Caragiale și Moreni.

FB_IMG_1701887102235

 Proiectul, care vizează un tronson de 17,5 km, va revitaliza transportul de mărfuri și de persoane, fiind de un real folos Parcului Industrial Moreni, dar și industriei de apărare din zonă, fabricile de aici având mare nevoie de conexiuni rapide cu diferite puncte și noduri feroviare din țară.

FB_IMG_1701887116842

Îmbucurător este faptul că a fost identificată sursa de finanțare, CONNECTING EUROPE FACILITY, iar proiectul va fi realizat, într-o foarte mare măsură, în baza unei asocieri dintre Consiliul Județean Dâmbovița și Ministerul Transporturilor.

Ca de fiecare dată avem și susținerea președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, discuțiile care privesc refacerea unor rute feroviare fiind demarate de administrația județeană încă de anul trecut.

Cred foarte mult în acest proiect și sunt ferm convins că îl vom implementa în viitorul apropiat. Vom reuși să le asigurăm investitorilor privați din Moreni căi de transport rapide și economice, iar concetățenilor noștri, un mijloc de deplasare modern și sigur.”, transmite Purcaru.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Pe 13 decembrie, Concert de Crăciun găzduit de Liceul de Arte “Bălașa Doamna” din Târgoviște 

Articolul Urmator

Curând, angiograful din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște va fi funcțional

Ultimele Articole

Dâmbovița Arena prinde contur! 

Cel mai mare complex sportiv din județul Dâmbovița prinde contur. Cu fonduri prin Compania Națională de Investiții (CNI), dar și o cofinanțare din partea Consiliului Județean, arena va putea găzdui de la
Mergisus