Noapte
Zi
9 February 2024
1 min read

Jaf de 50.000 lei, la Românești! Hoții au purtat cagule

La data de 8 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul București, la un bărbat de 48 de ani.  Pe numele acestuia a fost emis un mandat de aducere, cel în cauză fiind condus la audieri.

În urma probatoriului administrat, ieri, 8 februarie a.c., față de bănuit a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pe baza de ordonanță, urmând ca astăzi, 9 februarie, să fie prezentat instanței  pentru dispunerea unei măsuri preventive. Investigațiile au fost demarate după ce, la data de 9 octombrie a.c., un bărbat de 46 de ani, din Românești, a sesizat telefonic faptul că, în cursul nopții de 8 spre 9 octombrie a.c., i-ar fi fost sustrași bani dintr-un autoturism.  Din cercetări a rezultat că persoane necunoscute, având fețele acoperite și utilizând un autoturism care nu ar fi avut montate plăcuțele cu număr de înmatriculare, ar fi spart luneta unui autoturism, iar din portbagajul acestuia ar fi sustras o geantă în care se aflau 50.000 de lei.

Ulterior, în urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat principalul bănuit de comiterea faptei, respectiv bărbatul de 48 de ani, din București.  Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru infracțiunea de furt calificat, sub coordonarea procurorului de caz, pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerea măsurilor prevăzute de lege.

Notă Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

S-au împlinit doi ani de când Claudia Gilia conduce Prefectura Dâmbovița

Articolul Urmator

54 de firme turcești își desfășoară activitatea în județul Dâmbovița! Se caută oportunități pentru noi investiții 

Ultimele Articole

Mergisus