Noapte
Zi
8 February 2024
1 min read

S-au împlinit doi ani de când Claudia Gilia conduce Prefectura Dâmbovița

”În urmă cu doi ani, am depus jurământul pentru preluarea funcției de Prefect al Județului Dâmbovița.

De la începutul activității mele ca Prefect al Județului Dâmbovița, mi-am stabilit un obiectiv pe care l-am respectat zi de zi, și anume: să-i ajut pe toți dâmbovițenii să ducă o viață mai bună și mai sigură.

Am spus, încă de la învestire, că nu există soluții miraculoase, dar prin muncă și implicare directă, împreună cu echipa din Instituția Prefectului, am reușit să ducem la bun sfârșit zeci și sute de provocări în fiecare lună, iar cifrele pe care le voi prezenta în acest raport stau drept mărturie.

Ne-am ținut de cuvânt și am continuat să fim o instituție mai transparentă și mult mai aproape de oameni.

Le mulțumesc tuturor colaboratorilor și aparatului de specialitate din Instituția Prefectului, deopotrivă Președintelui Consiliului Județean, miniștrilor și secretarilor de stat, primarilor, consilierilor județeni și locali, partenerilor sociali și celor din societatea civilă pentru implicare și pentru toate eforturile depuse pentru ca județul nostru să se dezvolte, iar oamenii să beneficieze de servicii publice de calitate.

Mandatul meu se bazează pe prevederile legislației în vigoare. M-am implicat în toate proiectele care au ținut de actul de guvernare la nivel local și am asigurat coordonarea, colaborarea și integrarea serviciilor publice deconcentrate, am verificat legalitatea actelor administrative ale autorităților publice locale, am dispus controale și acțiuni de prevenție pe mai multe domenii și am fost, ori de câte ori s-a impus, în teritoriu, aproape de dâmbovițeni.”, transmite Claudia Gilia, prefectul județului Dâmbovița.

 

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Bărbat găsit înecat, într-un lac, la Vișina

Articolul Urmator

Jaf de 50.000 lei, la Românești! Hoții au purtat cagule

Ultimele Articole

Atenționare COD GALBEN de vânt, în Dâmbovița

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ  COD GALBEN Interval de valabilitate: 19 mai, ora 10:00 – 21:00 Fenomene vizate: intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată Zone afectate: județul Dâmbovița În județul Dâmbovița se vor semnala
Mergisus