Începând de astăzi, tinerii din Butoiu de Sus, comuna Hulubești, se pot bucura de un teren sintetic de minifotbal. Investiția a fost realizată de către administrația locală cu sprijin financiar din partea Consiliului Județean Dâmbovița. Proiectul a fost demarat prin PJDL – Programul Județean de Dezvoltare Locală- în cadrul căruia forul administrativ județean cofinanțează astfel de obiective cu 50% din valoarea totală.
Inaugurarea a fost făcută în prezența conducerii CJD, a președintelui Corneliu Ștefan și a vicepreședinților Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, dar și a Inspectorului General Școlar, Adriana Tudose, și a subprefectului Marian Tănase.
Terenul este amplasat în vecinătatea Școlii Generale din satul Butoiu de Sus.