În acest moment, la nivelul municipiului Târgoviște, administrația locală implementează numeroase proiecte care vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii educaționale, pornind de la creșe și grădinițe și până la școli și licee. Potrivit primarului Daniel Cristian Stan ”în acest moment parcurgem cea mai importantă etapă din acest punct de vedere”, multe dintre investiții fiind în derulare, altele în faza de licitație, iar altele în proces de documentație.
Un astfel de proiect se desfășoară și Grădinița Nr.2, unde lucrările de reabilitare și modernizare sunt în plină desfășurare, termenul de execuție fiind luna februarie a anului viitor.
„Ne aflăm la Grădinița Nr.2 din municipiul Târgoviște aici unde administrația locală implementează un proiect important de renovare energetică a acestei unități de învățământ preșcolar. Tot aici a fost reabilitată și modernizată și Creșa Nr. 2, astfel încât, odată cu finalizarea acestei investiții, putem discuta de o întreagă locație reabilitată și modernizată. Valoarea investiției este undeva la șapte milioane de lei, lucrările vor fi finalizate la jumătatea lunii februarie a anului viitor, este o vacanță atunci si vrem să profităm de acest lucru pentru a aduce din nou copiii la această unitate. Deci, destul de curând, și vom avea aici o unitate la nivel european. Sunt convins că atunci când investitia va fi finalizată, copiii vor fi încântați, ca și cadrele didactice.
Pentru că tot discutăm de reabilitarea infrastructurii educaționale, de modernizarea ei, aș spune că în acest moment parcurgem cea mai importantă etapă din acest punct de vedere în contextul în care se lucrează la Școala Nr.9 ” Grigore Alexandrescu”, se lucrează la Grădinița Nr.3, la Grădinița Nr.14, de asemenea s-a finalizat licitația pentru completarea proiectului la Școala “Tudor Vladimirescu”, asta înseamnă că undeva în câteva zile vor fi reluate lucrările și acolo. Au fost depuse spre finanțare investiții importante cum ar fi Liceul “Constantin Brâncoveanu”, de asemenea Școala “Vasile Cârlova” cu cele două locații , deja cerere de finanțare depusă, totodată avem în pregătirea documentațiilor pentru Grădinița Nr.1, pentru Grădinița Nr.12, avem lucrări la “Voievodul Mircea” pe Programul de Consolidare Antiseismică, vor începe lucrări la Colegiul Economic”Ion Ghica”. Sunt foarte multe lucrări, investiții, posibil să mai fi omis dintre ele.
Cam tot ceea ce înseamnă infrastructură educațională nereabilitată până în acest moment face obiectul investițiilor pe care noi le avem, cele mai multe în faza de execuție sau în faza de licitație , iar altele în faza de pregătire a documentației.”, transmite primarul Daniel Cristian Stan.