Facultatea de Științe Economice a Universității „Valahia” din Târgoviște organizează, în perioada 21-25 octombrie 2024, Săptămâna Internațională a Cercetării Știintifice, eveniment ce cuprinde sesiuni de prelegeri, mese rotunde și întâlniri academice, menit să celebreze împlinirea a 30 de ani de la prima conferință internațională pe teme economice inițiată de universitatea târgovișteană.
Momentul culminant al săptămânii este conferința internațională ”Global Interferences of Knowledge Society” (GIKS), ajunsă la a cincea ediție în acest an și a cărei deschidere oficială are loc joi, 24 octombrie 2024, orele 10.00, în Amfiteatrul Paraschiv Vagu, din Campusul universitar.
Și în acest an, conferința „Global Interferences of Knowledge Society” (GIKS) se bucură de o reprezentare internațională importantă (Algeria, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Canada, Chad, Croația, Franța, Grecia, Ungaria, Indonezia, Japonia și Maroc), iar cele peste 90 de titluri științifice înscrise în program reflectă diversitatea și complexitatea temelor abordate.
În cei 32 de ani de existență, Facultatea de Științe Economice a organizat, sub egida sa, 15 conferințe științifice de anvergură internațională, sub trei titulaturi diferite: Seminarul internațional ”Management de la transition” (șase ediții, în perioada 1994-2004), conferința internațională ”European Spaces” (patru ediții, în perioda 2008-2014), iar ulterior, conferința ”Global Interferences of Knowledge Society”, începând din anul 2016.
Facultatea de Științe Economice a Universității „Valahia” din Târgoviște are ca parteneri la acest eveniment o serie de instituții internaționale, precum Agence Universitaire de la Francophonie (AUF), Association Internationale des Economistes de Langue Française (AIELF), Institut CEDIMES France, European Marketing and Management Association (EUMMAS), precum și invitați a numeroase instituții academice din România, de care o leagă o îndelungă și fructuoasă colaborare.