Noapte
Zi
20 March 2025
1 min read

Peste 650 de persoane şi-au găsit un loc de muncă în primele 2 luni din anul 2025, cu sprijinul AJOFM Dâmbovița

În primele 2 luni ale anului 2025, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă prin intermediul AJOFM Dâmbovița, au fost încadrate în muncă 665 persoane, dintre care 337 femei.

Din totalul persoanelor ocupate, 365 au peste 45 de ani, 108 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 24 au între 30 și 35 de ani, 40 au între 25 și 30 de ani iar 128 sunt tineri sub 25 de ani ( 148 tineri NEET, sub 30 ani).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 184 provin din mediul urban iar 481 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii medii (256). Cele cu studii profesionale sunt în număr de 140. Numărul celor cu studii universitare este de 54, iar cei cu studii elementare sunt în număr de 215.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Dâmbovița, 110 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a AJOFM Dâmbovița, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în primele 2 luni ale anului 2025 numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 2457 persoane.

Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, puteți accesa site- ul : https://www.anofm.ro/dambovita/ – comunicat de presă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița

 

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Liviu Vasilescu, oficial, candidatul PSD Dâmbovița pentru primăria comunei Gura Ocniței

Articolul Urmator

Cu sprijinul CJD, investițiile continuă în comuna Gura Ocniței

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

Persoanele calificate au la dispoziție peste 300 de locuri de muncă vacante!  

Potrivit ofertelor transmise de agenții economici, în baza de date

  Peste 4000 de persoane şi-au găsit un loc de muncă în anul 2024, cu sprijinul AJOFM Dâmbovița  

În anul 2024, ca urmare a implementării Programului Naţional de