Noapte
Zi
22 March 2025
1 min read

Tânăr dâmbovițen, vizitat de polițiști! Ce surpriză i-au făcut oamenii legii!?

*Polițiștii dâmbovițeni și luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale aduc un zâmbet unui elev cu rezultate remarcabile*

În preajma Zilei Poliției Române, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au demonstrat că misiunea lor nu se limitează doar la menținerea ordinii publice, ci și la sprijinirea celor care dau dovadă de muncă, perseverență și excelență.

Astfel, pentru a marca această zi specială, polițiștii au ales să ajute un elev din județul Dâmbovița care se remarcă prin performanțele sale școlare, dar care provine dintr-o familie cu posibilități financiare reduse.

Într-un gest surpriză, elevul a fost întâmpinat la poarta casei sale de către luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale, polițiștii Serviciului Pregătire Profesională și Biroului Siguranță Școlară, care i-au adus mai multe cadouri, menite să-l sprijine în continuarea studiilor și să-l încurajeze în drumul său educațional.

Activitățile desfășurate au ca scop promovarea valorilor precum solidaritatea și sprijinul reciproc.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Ziua Poliției Române marcată într-un mod special de IPJ Dâmbovița! Expoziții de arme, uniforme, tehnici de luptă și demonstrații cu câini  

Articolul Urmator

Sen. Titus Corlățean aduce lămuriri în ceea privește reevaluarea programului Visa Waiver:”Revizuirea nu înseamnă eliminarea statul respectiv”

Ultimele Articole

Mergisus