Se pare că eforturile parlamentarilor dâmbovițeni de a include și de a prioritiza mai multe proiecte din județul nostru în Master Planul de Transport al României, nu au fost în zadar. Astfel, în cadrul unei conferințe de presă, deputatul PSD, Ionuț Săvoiu, a menționat că printre propunerile transmise de guvern către Uniunea Europeană și acceptate de Bruxelles, se află și proiectul de lărgire la 4 benzi a drumului Bâldana – Târgoviște. ,,Săptămâna trecută, am avut satisfacția să constat că în propunerea de Master Plan de Transport, se găsește Bâldana-Titu, în urma și a demersurilor făcute de parlamentarii dâmbovițeni, în discuție cu Ministrul Transporturilor. Sper ca acest document, în formă finală, să fie adoptat de Comisia Europeană și de Guvernul României, prevăzand ca drumul să fie finanțat din fonduri europene, până în 2020”, a declarat Ionuț Săvoiu.
De asemenea, drumul Bâldana-Titu este în curs de licitație, după care urmează proiectul de execuție.
Master Planul de Transport mai cuprinde și Centurile ocolitoare ale oraşelor Târgovişte, Gǎesti, Titu, Pucioasa, Fieni, Târgovişte, dar și „Drum expres Gǎeşti-Târgoviște-Ploiești”.



