Doi turişti care se aflau în dificultate, în Masivul Montan Bucegi, au fost sprijiniţi de jandarmii Vineri, 27 martie a.c., în urma unei solicitări telefonice, jandarmii din cadrul Postului Ordine Publică Montan Peştera au intervenit în zona „Table”, din Masivul Montan Bucegi pentru sprijinirea unor persoane care, în timp ce se deplasau cu autoturismul pe DJ 714 Moroeni-Peştera, au rămas blocate în noroi, fiind în imposibilitatea de a-şi mai continua deplasarea.
În urma intervenţiei jandarmilor montani turiştii, o femeie din municipiul Constanţa şi un bărbat din municipiul Bucureşti, au fost sprijiniţi să deblocheze autovehiculul din noroi şi au fost conduşi în siguranţă până în zona Peştera, fiind în afara oricărui pericol.




