Constantin Stroe, primarul comunei Șotânga și președintele Ligii aleșilor locali PSD Dâmbovița, a anunțat, într-o întâlnire cu presă, că miercuri, 24 iunie a.c., ora 17:00, la Casa Studenților din micro 6, va avea loc conferința extraordinară a legii, al cărei scop este extinerea biroului organizației, având în vedere că și numărul aleșilor locali s-a mărit, ca urmare a ordinului 55. Se va trece astfel de la 17 membri, câți sunt în prezent, la 21 de membri. Printre noii membri, sunt vehiculate nume ca primarul interimar al Târgoviștei, Cristian Stan, vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Dumitru, primarii de la Mănești și de la Conțești. Se vor aborda probleme care vizează administrația publică locală și legislația în domeniu, pentru derularea în bune condiții a procesului administrativ, cât și a investițiilor aflate în implementare sau în curs de implementare, dar și probleme legate de viduri de finanțare pentru programele europene, care urmează a se derula în perioada 2015-2020. Sunt așteptați să participe mai mulți miniștri: Rovana Plumb, ministrul Muncii, Marius Nica, ministrul Fondurilor europene, ministrul Finanțelor publice, Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării regionale.
24 IUNIE 2015- Conferința extraordinară a Ligii aleșilor locali PSD Dâmbovița
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Comunicat de presă “PNRR: PLANUL NAŢIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENŢĂ” „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”
APEL: „Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării” ELECTRIC TIMEING 3A S.R.L., în calitate de beneficiar, anunţă finalizarea implementării proiectului cu
„Gabriel Popescu – Oameni și locuri din satul natal ” – Expoziție temporară organizată la muzeul din Vulcana-Pandele
Cu ocazia aniversării a 10 ani de la redeschiderea Casei Atelier Gravor “Gabriel Popescu”, în luna iunie, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște vă invită să descoperiți
BADEA MARIAN ALEXANDRU A FOST GĂSIT ÎN SIGURANȚĂ ÎN URMA AMPLELOR ACTIVITĂȚI DE CĂUTARE
Badea Marian Alexandru, în vârstă de 14 ani, a cărui dispariție a fost sesizată în cursul nopții trecute, a fost găsit astăzi în siguranță, în localitatea Sălcioara, în urma activităților de căutare
Pe 4 iunie are loc deschiderea expoziției și premierea câștigătorilor Salonului Anual de Grafică „Marin Petre Constantin”, ediția a IV-a
Deschiderea expoziției și premierea câștigătorilor Salonului Anual de Grafică „Marin Petre Constantin”, ediția a IV-a, Târgoviște, 2026 Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă anunță că Salonul Anual
ATENȚIE! Un urs a fost văzut în localitatea Glod
În cursul acestei nopți, 02 iunie a.c., în jurul orei 02:05, a fost semnalată prezența unui animal sălbatic (urs), în localitatea Glod. La fața locului a intervenit Garda de Intervenție Fieni cu



