Ministerul Sănătății și cel al Educației lucrează la un proiect comun, prin care doresc ca la înscrierea copiilor la grădiniță sau la școală să nu se mai solicite analize bacteriologice, ci doar aviz de la medical de familie.
“Pregătim un ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei pentru a prezenta explicit condiţiile medicale necesare înscrierii copiilor în unităţile de învăţământ, la începutul anului şcolar. Începând din anul şcolar 2015-2016, elevii vor prezenta o adeverinţă de la medicul de familie prin care se atestă faptul că respectivul copil sau elev este clinic sănătos şi nu suferă de o boală contagioasă”, a declarat Dorel Săndesc, secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Acesta a precizat precizat că în cazul în care medicul de familie consideră necesară realizarea acestor analize, întrucât suspectează o anumită boală, cu certitudine acesta va trimite copilul să facă analizele bacteorologice, după care va putea elibera avizul medical pentru intrarea în colectivitate.



