Miercuri, 16 septembrie a.c., Guvernul a aprobat un proiect de lege privid procedura adopțiilor interne, dar și internaționale.
Proiectul intenționează să simplifice adopțiile, prin faptul că persoanele care doresc să adopte un copil vor beneficia de un concediu de acomodare plătit, suma ajungând la 3.300 de lei lunar.
Noul proiect propune mai multe dispoziții procedurale în vederea finalizării procesului de adopție, pentru toate cele trei etape: declararea adoptabilităţii, încredinţarea în vederea adopţiei şi încuviinţarea adopţiei într-o perioadă mai scurtă de timp.
Dintre modificări amintim: termenul de apel în instanţa judecătorească se va reduce de la 30 de zile la 10 zile, primul termen de judecată va fi de 15 zile de la înregistrarea cererii. În plus, pentru judecarea cererilor de încredinţare în vederea adopţiei, nu va mai fi necesară citarea părţilor, fiind evitată o durată mare de timp pentru soluţionarea dosarelor.
De asemenea, proiectul regementează și situația în care părinții biologici, fiind citați legal și nu se prezintă în fața instanței, refuzul lor este considerat drept unul abuziv, fapt ce duce la situația în care minorul este declarat adoptabil.
Noua lege va intra în vigoare într-un termen de patru luni de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, lucru pe care Guvernul îl estimează pentru anul 2016.
Guvernul a simplificat legea adopțiilor
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Alegeri în organizațiile PSD Dâmbovița din nordul județului
Organizația PSD Dâmbovița continuă procesul de consolidare a structurilor interne, prin organizarea de alegeri în mai multe localități de pe Valea Ialomiței. Astfel, în Fieni, Buciumeni și Bezdead, au fost desemnate noile
TÂRGOVIȘTE: Mâine, 2 mai, restricții de circulație pe mai multe străzi din municipiu
Restricții de circulație – „Chindia City Race” Sâmbătă, 2 mai, Municipiul Târgoviște găzduiește „Chindia City Race”, primul semimaraton organizat în fosta Cetate de Scaun a Țării Românești. Pentru desfășurarea în condiții de
Un an dinamic pentru antreprenoriatul dâmbovițean – Raportul anului 2025 al Camerei de Comerț Dâmbovița
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița prezintă Raportul de activitate pentru anul 2025, document care reflectă un an dinamic, construit în jurul sprijinirii mediului antreprenorial, consolidării parteneriatelor instituționale, dezvoltării competențelor profesionale
CAZ INCREDIBIL LA CREVEDIA! O mamă este acuzată că și-a abuzat sexual fiica minoră
*FEMEIE ARESTATĂ PREVENTIV SUB ASPECTUL SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII DE VIOL ASUPRA UNUI MINOR* La data de 29 aprilie a.c., în urma investigațiilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Tărtășești, sub
CJD a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Sistem de management integrat al deșeurilor – Șotânga”, în valoare de peste 618 milioane lei
În această dimineață, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a semnat contractul de finanțare pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură de mediu din județ, intitulat „Sistem de management integrat



