În ziua de 10 octombrie a.c., poliţiştii târgovişteni au depistat pe raza localităţii Cazaci, un bărbat de 42 de ani, în timp ce conducea un autoturism deşi nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea sa cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.88 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibaţiei alcoolice.
Faţă de cel în cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” şi „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului”.
Totodată, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, au oprit pentru control un autoturism condus de o tânără, de 23 ani, din Ulmi, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autovehiculul i-a fost încredinţat pentru a fi condus pe drumul public, de către proprietar, un bărbat de 55 de ani, care cunoştea faptul că tânăra nu posedă permis de conducere.
Pe numele acestora au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, respectiv „încredinţarea de către o persoană a unui autovehicul, pentru conducerea pe drumurile publice, altei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere”.
Conduceau autoturisme pe drumurile publice, deși nu posedau permise de conducere
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
“Am ales oamenii”: PSD Dâmbovița a votat pentru ieșirea de la guvernare
Partidul Social Democrat a decis în această după-amiază să iasă de la guvernare și să își retragă miniștrii din Cabinetul condus de premierul Ilie Bolojan. Potrivit rezultatelor consultării interne, 97,7% dintre cei
ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!
Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
O șoferiță și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în comuna Dragomirești
Astăzi, 17 aprilie a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Dragomirești. Din primele informații, polițiștii au stabilit
Alegeri interne în organizațiile PSD din Șelaru și Vișina: noi conduceri pentru femei și tineret
Astăzi au avut loc alegeri interne în cadrul organizațiilor locale ale Partidului Social Democrat din localitățile Șelaru și Vișina, județul Dâmbovița. Procesul electoral a vizat desemnarea noilor structuri de conducere pentru Organizația
Alegeri în organizațiile locale PSD din Mogoșani și Mătăsaru
Astăzi au avut loc alegeri în cadrul organizațiilor locale ale Partidului Social Democrat Dâmbovița din comunele Mogoșani și Mătăsaru pentru desemnarea birourilor politice ale Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) și Organizației Tineretului



