Pentru că în această dimineața au lipsit toți consilierii PNL de la şedința extraordinară a CLM Târgovişte, liberalii s-au gândit să dea şi explicații pentru gestul lor. Astfel, aceştia au remis un comunicat de presă prin care îşi expun motivele absenteismului.
“PNL Târgoviște insistă asupra necesității ca subiectele importante pentru comunitate să fie aprobate în ședințe ordinare ale Consiliului Local Municipal Târgoviște, astfel încât fiecare comisie de specialitate să aibă la dispoziţie timpul necesar pentru a dezbate subiectele supuse aprobării și, în deplină cunoştinţă de cauză, să le avizeze pozitiv sau negativ, după caz.
Este și motivul pentru care, astăzi, 19 septembrie 2016, consilierii PNL Târgoviște au refuzat să participe la ședința extraordinară a forului, în condițiile în care a fost cea de-a doua ședință extraordinară consecutivă și a avut pe ordinea de zi subiecte foarte importante, precum: desemnarea reprezentanților consiliului local în comisiile de concurs pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncţi ai unităților de învățământ, rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli, aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului „Modernizarea și reabilitarea Drumului de Centură al municipiului Târgoviște”. Este obligatoriu ca astfel de hotărâri, de o importanță capitală pentru comunitate, să fie discutate în comisiile de specialitate ale CLM pentru a fi luate deciziile corecte.
PNL Târgoviște refuză să fie considerată de catre PSD doar o masă de manevră, cu rol pur decorativ în Consiliul Local, în condițiile în care partidul roșu acţionează raportându-se exclusiv la majoritatea din CLM, motiv pentru care solicităm public iniţiatorului ordinii de zi, respectiv primarului Cristian Stan, să renunțe la metoda extraordinarelor cu care eludează legea și manifestă dispreț atât față de consilierii locali, cât și faţă de târgoviștenii pe care pretinde că îi reprezintă. “.



