Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa în parteneriat cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Universitatea Valahia au organizat astăzi, 20 octombrie 2016, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi.
Evenimentul s-a desfăşurat în Târgovişte începând cu ora 10.00 la Clubul Studenţilor.
După centralizarea datelor, rezultă că au fost prezenţi 64 de agenţi economici cu o ofertă de 608 locuri de muncă vacante. La Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi au participat 529 persoane, dintre care 243 au fost selectate în vederea încadrării în muncă.



