Noapte
Zi
22 December 2016
2 mins read

TÂRGOVIȘTE: Proiecte de peste 35 de milioane de euro vor fi implementate la nivelul municipiului

În cadrul conferinței de presă de joi, 22 decembrie a.c., Executivul Primăriei Municipiului Târgoviște a făcut un bilanț al activității administrative a anului 2016 și a trecut în revistă proiectele ce urmează a fi  implementate în anul viitor, atât proiecte finanțate de la bugetul propriu cât și cele pentru care se vor accesa bani europeni.
“Anul 2016 a fost un an greu din punct de vedere administrativ, a fost un an solicitant, a fost anul în care la nivelul Municipiului Târgoviște au fost finalizate trei proiecte importante, cu finanțare europeană. A fost anul în care în Municipiul Târgoviște am avut cele mai importante lucrări pe fonduri de la bugetul propriu din istorie.
A fost un an cu două alegeri, două scrutine, însă fără a ne împiedica să ne facem treaba la Primăria Municipiului Târgoviște și a fost un an în care am pregătit din punct de vedere  investițional anul 2017.
Anul 2017 va fi un an de referință cu privire la investițiile care vor fi demarate la nivelul Târgoviștei.
Am convingerea că anul 2017 va aduce și implementarea primelor proiecte cu finanțare europeană pe noul Program Operațional Regional 2014-20120, pe programul privind capital uman, pe Axa 10 privind infrastructura educațională, pe Axa 4, proiecte care la nivelul municipiului vor depăși 35 de milioane de euro, până la finalul perioadei de implementare. Și mă refer la proiectul privind transportul public local, mă refer cele 13, 14 unități de învățământ care în momentul de față sunt la stadiul de proiectare și urmează să fie aprobați indicatorii tehnico-economici în Consiliul Local Municipal, mă refer la bazele sportive pe care vrem să le facem la câteva licee, mă refer la proiectele pe care noi le avem pe zona Direcției de Asistență Socială, Grupurile de Acțiune Locală, pe Romlux, Priseaca, Cartierul Matei Voievod”.
De asemenea Cristian Stan a făcut precizări și în ceea ce privește proiectul de reabilitare termică a blocurilor de locuințe, pentru care cererea de finanțare urmează să fie depusă la începutul lunii ianuarie 2017, având în vedere ca la sfârșitul acestei luni se va deschide axa de finanțare.
 Pe lângă proiectele pe bani europeni vor intra în execuție câteva lucrări importante pe bugetul propriu, mai multe loturi de străzi la care urmează să se înceapă execuția în primăvară, și aici amintim numai câteva:  Strada Constantin Brâncoveanu, artera paralelă, Justiției, Iazului, Morilor, Horia, Cloșca, Crișan, Berzei, Gheorghe Petrașcu și Gimnaziului, Colonel Băltărețu, Maior Ion Alexandrescu, Șoseaua Găești.
“De asemenea urmează să fie finalizat, mai avem nevoie de două săptămâni, integral primul proiect de amenajare a infrastructurii cartierului Matei Voievod”.
 Stan a mai făcut precizări și vis a vis de proiectele care se vor demara în cartierul Priseaca, de asemenea se vor continua lucrările de modernizare și reabilitare a 13 locuri de joacă din cartierele târgoviștenre și se vor înființa  cel puțin încă două Cluburi ale Pensionarilor.
În ceea ce privește proiectul de centură, executivul Primăriei Municipiului Târgoviște are vești bune, există mai mulți ofertanți, în luna ianuarie 2017 se va afla câștigătorul licitației, iar în primăvară lucrările vor demara.
“În aceste zile lucrăm la proiectul de buget de venituri și cheltuieli pe anul viitor. Programul de investiții va fi parte componentă a acestei activități. Va fi un buget echilibrat, va fi un buget care va asigura finanțarea activităților importante a serviciilor publice pe care primăria Municipiul Târgoviște le oferă. “, a încheiat Cristian Stan.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

DÂMBOVIȚA: Rovana Plumb şi Adrian Țuțuianu aleși în conducerea Parlamentului

Articolul Urmator

POIANA: Primarul comunei, mesagerul lui Moș Crăciun

Ultimele Articole

Un urs a fost văzut în localitatea Cucuteni

În această dimineață, în jurul orei 06:40, a fost semnalată prezența unui animal sălbatic (urs) în comuna Moțăieni, sat Cucuteni. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele